A Concise History of Romanians

Product Information

Când am realizat aceste lucruri în facultate și am deschis ochii asupra realității, relația mea cu acest trecut apropiat, numit comunism, a fost foarte complicată și, dacă vrei, parțial am reparat aceste neliniști prin întâlnirea cu Neagu Djuvara și prin fundarea acestei instituții Fundația Calea Victoriei, care este, înainte de a ajunge să ne luăm salariul de aici și să putem să trăim decent, dar mereu cu momente de suspans, o poveste de dragoste pentru publicul larg. Să-ți dau un exemplu, dacă la un curs nu avem decât 5 înscriși, iar ceea ce aduc ei acoperă doar onorariul profesorului, noi decidem să susținem cursul pentru că aduce bucurie unor oameni. Nu este o fundație caritabilă în sensul că adunăm ajutoare pentru copii, de pildă, dar caritabil poate fi și așa într-o oarecare măsură. Concertele cu Tiberiu Soare, de la Sala Radio sau de la Teatrul Național, care au adus bucurie sutelor de oameni, au fost susținute prin munca noastră iar profitul, de cele mai multe ori nu a existat. Asta poate să însemne poate că nu suntem cei mai buni manageri culturali, dar poate însemna și că piața românească este una complicată. Sandra Ecobescu împreună cu Neagu Djuvara Eu nu am avut nicio amintire, imaginează-ți, iar ai mei își propuseseră să-mi povestească atunci când aș fi împlinit 18 ani. Cristina avea 5 ani la momentul accidentului, deci știa bine tot adevărul, dar a fost rugată să păstreze totul sub tăcere. mai e ceva aici: într-o politică centralizată, așa cum era în comunism, toți diplomații urmăresc interesul național, pacea și stabilitatea în zonă, iar acum, când diplomații au culoare politică, consensul este aproape imposibil. Așadar, oricât de buni ar fi ei acum, munca lor este fracturată sau mult mai greu de pus în practică. Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne ("Between East and West. The Romanian Lands at the Beginning of the Modern Era"), Humanitas, 1995 Din amintirile lui Neagu Djuvara nu lipsesc episoadele amuzante care l-au avut drept protagonist pe fratele său, Răzvan.

Numele său apare pe mai multe volume colective, precum ”Aromânii: istorie, limbă, destin” (1996, 2012) şi ”Cărţile care ne-au făcut oameni” (2010).

Cum ai gestionat lipsa tatălui tău, lungile plecări, venitul seara târziu și, probabil, o prezență permanent preocupată de treburi foarte importante? După tot felul de aventuri nu tocmai plăcute, familia Djuvara a reușit să plece către Occident: „Am prins ultimul tren care pleca către Helsinki, că după aia s-au închis granițele! Mi-am început viața cu un adevărat miracol!” Partea foarte bună a poveștii este că deși tata, foarte blând, care venea seara acasă și ne întreba ce am făcut la școală și bineînțeles că vorbea cu mine în engleză, fiindcă era foarte pătruns de ideea că trebuie să știm bine limbi străine, nu era foarte prezent în viața cotidiană, era însă acolo în vacanțe, când făceam tururi prin România. Apoi, doi ani, cât am fost cu el în Grecia, a fost o situație excepțională și ni s-a permis, mie și sorei mele, Cristina, să fim cu el în Atena, unde era la post, îl vedeam în fiecare zi. Neagu Djuvara

un interviu din 2008, istoricul spunea: „Vreau să fiu înmormântat aici (în România n.r.). Dar mi-aş dori să mor pe un vapor”.a fost decorat cu Ordinul Naţional ''Servicul Credincios'' în grad de Mare Cruce, iar în 2010, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, l-a decorat cu ordinul Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer. Pe 9 august 2016, lui Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, iar la finalul lunii martie a acestui an, a primit premiul de Excelenţă la cea de-a XVI-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural. Mama este prima la care mă gândesc acum. Ea este un om extrem de înzestrat în tot ceea ce aș numi frumusețe, estetică; de la stil vestimentar, foarte îngrijit, până la interiorul casei în care trăiește. Maria Ecobescu, mama Sandrei Era o traumă a nemților tineri care realizau că părinții lor au fost în SS sau au colaborat cu sistemul. La fel, mulți din generația mea și-au căutat modele și idoli, chiar am idealizat personaje care au făcut studii în interbelic, care au fost în exil și am demonizat oameni care au rămas în țară și care, poate, au făcut pact cu diavolul ca să supraviețuiască sau să aibă o carieră.

Ca şi Amintirile din pribegie, aceste Amintiri şi poveşti mai deocheate sunt un prilej minunat de a călători în timp, căci memoria lui Neagu Djuvara, ajutată de fermecătoarea sa limbă română, e cea mai bună călăuză - şi, de astă dată, o călăuză mai pusă pe şotii şi dispusă la indiscreţii ca oricând. Sandra Ecobescu: Acum, dacă psihanalizăm, citim tot felul de articole, aflăm că tata nu a fost chiar atât de prezent. Mă uitam deunăzi la interviul unei colege de la Fundația Calea Victoriei, unde ea spunea că mama trebuie să ofere dragoste, încredere, protecție, iar de multe ori rolul tatălui, dacă el nu e foarte prezent, este să traseze un drum. Și mai spunea Carina, în interviul ei, că uneori tatăl, doar prin numele lui, poate să-ți deschidă drumul. Neînsemnând că este un nume cheie, ci pur si simplu unul care poate să-ți dea o anumită încredere sau autoritate. Neagu Djuvara despre Regele Mihai și Monarhie" (in Romanian). Radio România Cultural. 25 January 2018.Cu ocazia lansării cărții Țara, Legiunea, Căpitanul a unor cercetători de la Centrul de istorie orală al Societății Române de Radiodifuziune în 2008 Ajuns în acest punct, importantă mi se pare şi nota lui Djuvara referitoare la averea familiei regale: „Averea pe care a mai păstrat-o familia regală în străinătate era în mâinile fostului rege Carol al II-lea şi ale soţiei sale Elena Lupescu – a doua sau a treia, dacă e socotită valabilă căsătoria religioasă cu Zizi Lambrino, la Odessa, în 1918. După moartea lui Carol, la Lisabona, în 1953, Elena Lupescu şi credinciosul «slujbaş» al perechii, colonelul Urdăreanu, sinistră figură, sânge albastru şi inimă neagră, au pus mâna pe toată averea mobilă a fostului suveran. S-au mai adăugat, pentru a încurca lucrurile şi mai rău, şi acţiuni în justiţie ale lui Mircea Lambrino, fiul din prima uniune, recunoscută legitimă în anumite ţări”.

Neagu Djuvara ne încânta pe toţi. Amfiteatrul era plin cu studenţi şi din alţi ani. Veneau studenţi de la Filosofie, de la Litere, poate şi de la alte facultăţi. Era excepţional”, povestește jurnalista Elena Vijulie, care i-a fost studentă. E serios, îmbrăcat într-un costum închis la culoare, este cel mai frumos dintre toți și își ia notițe foarte implicat. Comisarul de poliție îi spune mamei mele "Doamnă, ne cerem scuze, a fost o confuzie de nume, s-a lămurit acum, veniți mâine să vă luați pașapoartele, veniți, însă, dimineața, înainte de 9.00, că la 9.00 bolșevicii iau puterea!" Un înalt funcționar la Ministerul de intern rus, în 1917, știa că, a doua zi, bolșevicii iau puterea la ora cutare”, povestea Neagu Djuvara.Istoricul a fost înhumat în mormântul familiei Djuvara din cimitirul Bellu, unde i-au fost aduse onorurile militare cuvenite pentru un Cavaler al ordinului naţional „Steaua României”. Les pays roumains entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes au début du XIXe siecle ("The Romanian Lands between Orient and Occident. The Danubian Principalities at the Beginning of the 19th Century"), Publications Orientalistes de France, 1989 Born on August 18, 1916, Neagu Djuvara was the descendant of an aristocratic Aromanian family. He got his bachelor’s degree in History at the Sorbonne in 1937, and three years later got a doctorate in law in Paris. Mircea Eliade, în schimb, era distant, rece. În Paris, a dus o viaţă grea, plină de lipsuri, până când, cu ajutorul lui Georges Dumézil, a obţinut un curs la o anexă a Sorbonei, L’École Pratique des Hautes Études. Apariţia volumului „Traité d’histoire des religions” a declanşat rumoare în rândul profesorilor universitari români din diasporă: „Remarcabilă reuşită pentru un savant străin, şi încă necunoscut, dar şi o sursă de nesfârşită zânzanie în microcosmosul profesorilor universitari români din diasporă… Într-adevăr, nu numai că titlul cărţii nu prea corespundea cu conţinutul – «Tratatul» era mai curând un eseu de fenomenologie a faptului religios, a specificului «sacrului» în societăţile umane, şi aproape exclusiv în societăţile umane zise «primitive» –, dar ceea ce stârnise o adevărată furie în rândul domnilor profesori universitari titulari era calificarea autorului ca «fost profesor la Universitatea din Bucureşti», când, de fapt, Eliade nu ocupase nici măcar primele grade din ierarhia universitară, ci fusese doar, la întoarcerea sa din India, invitat de Nae Ionescu să facă o serie de prelegeri în faţa studenţilor lui, ca outsider. «Vă daţi seama – îmi zise odată unul dintre domnii profesori – s-a făcut general când n-a fost nici măcar sublocotenent…» Avem aici un caz tipic de întâlnire dintre talentul excepţional – dar din afara «cadrelor» – şi mediocritatea oficializată”.